- “De ce ma tragi mereu de par?”, striga uluita fetita cu par aramiu, apoi fugi de langa el, se aseza la umbra nucului si incepu sa planga.
Neobrazatul pustan o urma si se puse in genunchi, in fata ei, incercand sa ii prinda palmele intre ale lui.
- “De ce te superi? Asa ma joc eu!”, ii spune cautandu-i privirea.
- “Ei, bine, de azi nu o sa ma mai joc cu tine!”, zise pustoaica, plecand si lasandu-l nedumerit si cu ochii in soare.
… Nu credea ca el mai tine minte discutia aia. Dar, de fapt, de ce sa nu creada? Daca ea isi amintea, poate nu era mare lucru sa isi aminteasca si el. Diferenta era ca ea era indragostita de el de-atunci. Coincidenta sau nu, s-au regasit dupa atatia ani si ii parea ca lumea comploteaza pentru fericirea ei.
Se plimbau in fiecare seara prin parc, iar luna le tainuia cate un sarut furat sau o imbratisare invinovatita de frig. Erau doi adolescenti zapaciti, care aveau o vara intreaga la dispozitie pentru a face ce le trece prin cap.
Intr-o seara, fata cu par aramiu ajunsese inaintea lui in parc. Se intinsese pe iarba si privise stelele. Parca erau mai multe ca niciodata. Incepuse sa se gandeasca ca noaptea e prea frumoasa ca sa nu se intample ceva minunat.
Intr-un tarziu, aparuse si el, usor incruntat. Observase ca nu o priveste in ochi si il intrebase de ce. Tacere. Si, dintr-o data, el o apucase strans de mana si ii spusese cu voce tremurata:
- “Nu stiu cum sa iti spun, dar eu m-am indragostit de altcineva. Imi pare rau.”
Simtea cum ochii i se umplu de lacrimi, ii venea sa urle de furie si de durere, dar reusi sa se controleze si pleca. El ramase rusinat, cu capul in pamant, dar gandindu-se deja ca o sa ii treaca repede supararea si el o sa isi vada linistit de viata lui.
Dar nu stia ca fata era o mica vrajitoare. Pe drum, incepu sa planga cu lacrimi de crocodil, intrebandu-se cu ce a gresit si de ce s-a indragostit el de alta.
Se opri, ridica privirea spre cer si, sigura pe ea, rosti un ciudat blestem:
- “Cand vei ajunge om in toata firea si te vei angaja, fiecare om pe care il vei cunoaste iti va spune Ovidiu si va crede ca esti gay!”
Design by Simon Fletcher. Powered by Tumblr.
© Copyright 2010