-
Toamna asta a trecut la fel de repede ca o “indragosteala” in metrou, intre Unirii si Universitate. Nu ne-a inundat venele, nu ne-a presat constiinta. Nici macar nu ne-a facut melancolici. Toamna asta a fost atat de pudica incat copacii n-au vrut nici in ruptul capului sa-si dea jos vesmintele.Mi-as fi dorit ca toamna asta sa glazureze gunoaiele de pe strazi cu frunze moarte. Mi-as fi dorit ca toamna asta sa spele vara de pe pamant. Sa ploua, sa stau in casa si cineva sa ma gadile pana aproape de lesin.
Oricat de putin ne place toamna, avem nevoie de ea. Toamna e ca discutia aia serioasa pe care o purtam cu mama o data pe an. Ne face nostalgici, uneori furiosi si alteori resemnati. Ne face sa ne dam foc la suflete precum aprind taranii miristea dupa recolta.
Numai ca de data asta toamna ne-a aruncat sireata o ocheada si a plecat mai departe. Poate ne-am maturizat si-acum credem ca nu mai avem nevoie de ea. Poate ne-am indragostit si nu ne mai pasa de ce e in jur. Poate am fost prea ocupati ca sa auzim macar ca-i toamna. Sau poate am asteptat sa ne ia cineva de mana, sa ne duca in parc si sa ne-o arate cu degetul…
