No, you don't...

Abia cand stii ca s-a terminat, poti sa deschizi ochii, sa stergi praful de pe constiinta, sa scoti adevarul care astepta de mult sa il asezi undeva la vedere. Da, m-am mintit singura si am fost constienta de asta, dar un timp nu mi-a pasat daca e bine sau rau. De ceva vreme mi-am calcat pe suflet si m-am intors in lumea celor sinceri, plina de dureri, dar si de leacuri. Si-acum vreau sa ma neglijez putin si sa va fac pe voi mai curajosi. Poate ati trecut vreodata printr-o poveste ca a mea. Una cu iz de basm doar pentru ca imaginatia si minciuna sunt rude. Priviti-va in oglinda si raspundeti-va la toate intrebarile. Daca nu puteti, nu cautati raspunsurile prin alte parti, ci asteptati-le cuminti…

El mi-a fost prieten, prefacandu-se cateodata in iubit. Eu i-am fost iubita, prefacandu-ma desori in prietena. Si amandoi am stors versiunile reduse ale realitatilor in spatiul marunt ce ramanea in vietile noastre aglomerate pentru a ne adapta reciproc.

Trecuturile paralele, indoite si intrepatrunse, le-am imprejmuit cu eufemism cinic. Si-am infasurat o patura groasa in jurul adevarului gol-golut, pentru a-l proteja de frig, astfel incat simturile sale ecuatoriale sa poata supravietuii iernii si sa ramana in viata un sezon in plus… 

El imi spunea, in secret, lucruri, fara pic de efort. El le repeta in public, mimand efortul, astfel incat lumea judecatoare sa nu se prinda ca stiu deja, ca nu cumva sa puna intrebari. M-am prefacut si m-am bucurat de joc, mi-am intrat in rol, comportandu-ma corespunzator. Ca toti sa creada ca el a fost aceeasi marca de “nimic” pentru mine asa cum ii placea lui sa creada ca am fost eu pentru el.

Si mi-am vorbit in acceptarea necesitatii foamei pe care nu o puteam hrani. Sperand la mesaje secrete pe care mi le-ar fi lasat sa le citesc, sapand dupa bucati de confort. In timp ce vocea din capul meu, una care nu putea fi redusa la tacere, isi dorea ca amandoi sa fi fost mai curajosi si mai onesti de-atat…